Creaţie proprie R.G

Nu există un alt cuvȋnt mai dulce decȋt “MAMA”.

Nu există un alt cuvȋnt mai dulce decȋt “MAMA”.

Ca atunci cȋnd cu viu grai  ȋl rostesti,

Propria fiinţă ȋn el ţi-o regăsești.

Şi existenţa toată cu acest cuvȋnt ȋ-ţi impletești.

Atȋta timp cȋt ȋn viaţă MAMA este,

Copilul cel mai fericit al sorţii ești ,

Te simţi ocrotit și de senina-i privire mȋngȋiat,

Cu  ȋnţeleapta povaţă și cu vorba ei blajină alinat.

MAMA icoana sfȋntă a sufletului meu,

Către care mă ȋnchin cu plecăciune mereu,

Şi deși uneori cu o vorbă nevinovată ȋi mai greșesc,

Cu fiecare bătaie de inimă tot mai mult o iubesc.

Şi puiul cel de căprioară și firul cel de iarbă,

La rȋndul lor fiecare au o Mamă,

Şi pe limbajul lor,cu glasul durerii tot pe ea o cheamă

În suferintă și necaz,doar MAMA are alinare,

Căci nu există pe pămȋnt suflare care să nu fie Mamă.

Renata G.

29.06-2012

Valsul Fulgilor 

Azi a nins la mulţi ȋn suflete,
La unii cu bucurii la alţii cu regrete,
Zãpada le-a ȋntroienit gȋndurile,
Rãtacindu-le pe la geamuri privirile.

Agale fulgii valsau ȋn vȋntul domol,
Amintirile loc fãcindu-şi departe-n gol,
Toţi şi toate se aliniau cu ninsoarea,
Pictȋnd tabloul iernii ȋn toatã splendoarea.

Cerul şi el s-a cuplat cu pãmȋntul.
Uniţi fiind de ceaţa zãpezii,
Incertitudinea şi confuzia purtau gȋndul,
Spre ȋmpãrãţia necunoscutelor zãri.

Magia lui decembrie şi-a fulgilor lui,
Mã face sã ma simt acel COPIL,
Ce crede ȋn spiritul acestui anotimp,
Şi-n miracolul clipelor de Crãciun.

R.G  06.12.12

Regrete!
Regret limbă română,
Că nu te-am cinstit cum se cuvine,
Şi am rostit cu slove păgîne
Versurile scrise in Latină.

Regret pămînt român,
Că nu ţi-am fost vrednic stăpîn,
Şi am permis unui străin,
Să pîngărească al tău destin.

Regret artist român,
Că muzica nu ţi-am ascultat,
Cînd despre Limbă şi Neam ai cîntat,
Cu voce tare”Libertate naţională”ai scandat.

Regret poet român,
Că versul nu ţi  l-am citit,
Şi cărţile mult timp le-am ocolit,
Crezînd că-mi eşti şi-ţi sînt străin.

Regret Drapel cu TREI culori
Ca atunci cînd falnic te înalţi în zări,
La acest fior patriotic rămînem nepăsători,
Arătȋnd cît sîntem de săraci şi inferiori.

Regret Basarabie,
 Că ȋn istorie trecut-ai prin foc şi sabie,
La cîtă  umilinţă ai îndurat,
Cînd invadatorii te-au renegat şi defaimat.

Regret Etnie românã,
Cã prin existenţa-mi spiritualã umilã,
Am venerat simboluri pãgȋne,
Si m-am inchinat falselor chipuri divine.

Regret grai românesc,
Cã doinele nu le-am ȋnţeles,
Ma bucur graiule fãrã de moarte,
Destoinic rezistat-ai schimbãrilor toate.

16.06.2012
R.G 

Am ȋnvătat de la viaţă.

Am ȋnvătat  să corectez ce-am scris și să regret apoi ce-am zis.
Am ȋnvătat că dragostea adevărată rezistă distanţei si multor obstacole.
Am ȋnvătat că doi oameni pot privi același lucru,
Şi-l pot interpreta diferit.
Am ȋnvătat că oamenii la care ţii cel mai mult,
Iţi sunt luaţi prea devreme.
Şi ca apoi regreţi că nu ai petrecut mai mult timp cu ei.
Am ȋnvătat că oricȋt pe mine m-ar deranja ceva,
Altcuiva s-ar putea  nici să-i pese nelineștea mea.
Am ȋnvătat că nu știm a preţui graiul mamei.
Atȋta timp cȋt  piesele lui”Ion si Doina”,creaţia lui”G.Vieru”  zace undeva uitate ȋn umbra uitării.
Am ȋnvătat că sȋntem prea trufași să ne ridicăm și să ne strigăm nemulţumirea.
Am ȋnvătat că la noi ȋn ţară ne simţim stingheriţi să vorbim ȋn limba mamei.
Am ȋnvătat că invidia este boala incurabilă ce nu cunoaște nici un leac.
Am ȋnvătat că fericirea adevarată vine din lucrurile simple de zi cu zi,
Din zgomotul ploaiei ce sarută pămȋntul,din zȋmbetul soarelui ce aluneca pe frunţile copiilor,
Din roua ce adapă firul ierbii,din susurul izvoarelor ce gonește pietrele.
Doar că pașii noștri prea grăbiti sȋnt ca să putem să primim această fericire.
Am ȋnvătat că atȋt de grăbiţi sȋntem ȋncit nu mai ezităm să privim norii.
Am ȋnvătat că deși spunem una,gȋndim alta.
Am ȋnvătat că deși credem că sȋntem sinceri,există acel cusur ce ne tradează.
Am ȋnvătat că cu cȋt ne dorim să devenim prea sofisticaţi ajungem să fim caraghioși.
Am ȋnvătat că ne place să devenim copii ale unor idoli doar că uităm că sȋntem o creaţie originală unică ȋn galeria vieţii.
Am ȋnvătat că naturaleţea e piesa de rezistenţă a fiecarui om.
Am ȋnvătat că cu trecerea timpului nu mai dam importanţă cuvȋntului”Multumesc”.
Am ȋnvăţat că mai avem ȋncă  multe de ȋnvăţat.

 R.G
07.08.12

Azi daca as sti ca miine mor…

Azi as trai cu intensitate al vietii fior.
As zburda de bucurie,as cinta de dor,
As vorbi ce gindesc,m-as gindi ce vorbesc.
Astfel incit vreun suflet sa nu ranesc.

Ceea ce ieri nu am reusit sa realizez,
Azi as incerca visele sa mi le urmez.
Crezind cu putere intr-una in ele,
Ma v-a inalta spre idealurile extreme.

Ceea ce ieri era o simpla banalitate,
Azi as face-o sa devina originalitate.
Fiece cuvint,miscare sau gest.
Sa rasune miine cu ecou omenesc.

Azi le-as arata celor dragi ca ii iubesc.
Le-as ierta prostia celor ce  gresesc,
N-as uita ca sint om,printre oameni traiesc,
Respectind principiile bunului-simt omenesc.

Azi ne zicem ca miine e o 9 zi,
Aminind astfel bucuriile simplelor placeri,
Ezitind sa luam din al vietii nectar.
Tot ceam primit de la cel de sus in DAR.

Azi timpul nu asteapta pe nimeni,
Mereu ne spunem ca exista miine,
Dar pentru unii e ultima din viata zi,
Cind profita de ea din plin.

Azi sa facem cuvintele fapte,
Miine s-ar putea sa devina regrete toate.
Ca nu am reusit sa le inscriem la reusite,
Ci le-am pastrat in safeul cu secrete.

Azi e asemeni unui curcubeu,
Ieri a fost istorie,miine v-a fi un mister,
Nimic nu-i intimplator,cazut ca din cer,
Pentru azi sa luptam,miine v-a fi mai greu.

13.04.2012
R.G

Rãnile dezamãgirii

Prea ȋnalt poate e virful muntelui,

Pe care tindem sã-l exploram,

Prea departe poate se ȋntind orizonturile,

Pe care vrem sã le cuprindem,

Prea mari poate sȋnt aşteptãrile,

Spre care al nostru curaj ȋ-l predispunem.

Dar cȋt de dureroase sȋnt loviturile,

Valurilor de malurile dezamãgirilor,

Cȋtã pustietate bȋntuie ȋn ale noastre suflete,

Cȋnd visul nostru de stȋncã s-a zdrobit,

Atunci cȋnd praful decepţiei se asterne,

Paralizȋndu-ne pulsul optimismului.

Ne ȋngheaţã puterea de a mai crede,

Ni se ȋnãbuşã speranţa la o un alt vis,

Sleite forţele’ni sȋnt de a ne ridica,

Mintea nici ea de a mai ȋncerca nu vrea,

Din frica de a Eşua.

R.G. 29.08.13

Ma regasesc

Ma regasesc in asprimea gerului,

Si-n seninatatea cerului.

Ma regasesc in fragilitatea fulgilor,

Si-n belsugul zapezilor.

Ma regasesc in gingasia mugurului inflorit,

Si-n firavitatea griului incoltit.

Ma regasesc in trilul vesel al pasarilor

Si-n seva mustoasa a pomilor.

Ma regasesc in dulceata ciresilor

Si-n risetele zglobii ale copiilor.

Ma regasesc in susurul izvoarelor,

Si-n culoarea vie a florilor.

Ma regasesc in fosnetul frunzelor,

Si-n sunetul zgomotos al ploii.

Ma regasesc in gustul fin al gutuiulor.

Si-n clinchetele clopotelului scolii.

Ma regasesc intr-o simfonie a cuvintelor,

Cind fac naveta anotimpurilor,

Emotiile diverse sufletul’mi revasesc,

In toate aceste schimbari sezoniere ma regasesc.

20.09.2012

R.G

Zbuciumul vietii

In memoriam verisorului Marin

Prin viata trecut-ai ca un vint,

La fel de cald atit de grabit.

Prea scurt ti-a fost pe pamint popasul,

Si nefericita clipa,cind ti-a sunat ceasul.

La fiece vorba de-a ta,un zimbet se nastea,

Gluma ta multe frunti discretea,

Pe multi cu-a ta povata ai ajutat,

Nu a fost cineva pe care sa-l fi refuzat.

In luna lui florar ca o faclie te-ai stins,

La virstra lui Hristos,maica ta cu jale te-a plins

A ta copila neputincioasa al mortii chip il privea,

Sarmana copila,somnul-ti  de veci il veghea.

Multe lacrimi ti-au deplins plecarea,

Peste numele tau nici azi nu s-asterne uitarea,

Timpul nu vindeca ranile in sufletul de mama,

Si nu alina dorul dragostei de tata.

Nu mai sint acum alti ochi de tata,

Cu aceeasi grija sa o priveasca,

Nu se mai gaseste azi o alta inima,

Cu aceeasi dragoste sa bata,

Pentru fiica ta Ovidia,ramasa orfana.

27.09.2012

R.G